Despre mine

Iubesc natura, poezia și cam tot ce reușește să se scufunde-n profunzimi nemărginite.

Îmi place să cred că orice se poate transforma în artă cu puțin curaj, puțină nebunie și multă profunzime 🦪 .

Alte câteva lucruri mai mult sau mai puțin concrete despre mine: haosul e o sursă de inspirație care mă intrigă și iubesc de mor contrastele.

Ce voi face eu aici, deci?

De toate. Serios. Recomandări de cărți 📚, diferite fotografii 🎞️ care să transmită diferite lucruri, voi înșira gânduri și impresii 💭 cu care sper să rezonezi (nu mă voi supăra de nu va fi așa 🫂), voi împărtăși cu tine tot ce trezește-n mine emoții de tot felul 💫.

Din tot ce voi aduce aici sper să existe lucruri care să îți hrănească sufletul.
Ca o supă fierbinte în vremea friguroasă, ori ca un desert gustos după o masă copioasă.
Ori ambele, căci te-am avertizat că inspirația mi-o iau din haos.

Ești un om minunat și sper ca ziua, ori noaptea ta, să-ți fie asemenea!

Te îmbrățișez.

Top 3 cărți preferate citite anul acesta

M-am tot gândit despre ce să fie primul meu mini-articol. Despre ceva moment imortalizat într-o fotografie, poate o poezie? Apoi, la câteva zile primesc notificare de la Goodreads: "Your year in books" și zic: "Ei bine, asta-i! Să fie despre cărți 📚 " . Așadar, without further ado, here are my three favorite books.

Recomandările nu sunt în ordinea preferințelor, deoarece pe toate cele 3 le-am adorat în egală măsură. În schimb, prima carte o recomand cel mai din suflet, vei înțelege imediat de ce 💭.

  1. "Creierul psihologic" - Dean Burnett

    "Creierul psihologic" - Dean Burnett

    Nu degeaba am început recomandările fix cu această carte. Dean Burnett este un autor taaare plăcut care se folosește de tot felul de analogii (care mai de care mai interesante, haioase, excentrice) pentru a te face să înțelegi despre ce vorbește atunci când se referă la un anumit aspect, proces.

    Dar motivul principal pentru care este prima recomandare nu îl reprezintă autorul, deși mi-a plăcut enorm abordarea lui.
    Motivul principal este reprezentat tocmai de informațiile care sunt un punct de plecare foarte bine gândit în ceea ce privește înțelegerea creierului uman 🧠.

    Încă de pe copertă autorul menționează că: "Sănătatea mintală este ca un festival, iar această carte este permisul de acces pentru all areas". 🛗

    În cuprinsul acesteia autorul abordează subiecte precum: depresia, anxietatea, adicția, nu înainte de a vorbi despre "cum funcționează creierul".
    Încă din primele pagini suntem asigurați de obiectivitatea informațiilor: "Aceasta este o carte despre sănătatea mintală, dar nu despre sănătatea mea mintală" și totodată de grija, logica și rațiunea cu care sunt scrise ✍🏼.

    Un exemplu pentru a înțelege felul în care este scrisă în mare parte cartea:

    "Părților superioare ale creierului, precum cortexul prefrontal, le este imposibil să țină pasul cu aceste reflexe şi emoţii străvechi, adânc înrădăcinate, în schimb ele pot să limiteze reacția emoțională ori să o moduleze. Situația e similară cu aceea a unui om care plimbă un câine în lesă. Un câine 🐕 mare şi puternic, ca un Saint-Bernard. Omul poate să ghideze câinele, să-i dea comenzi și, la nevoie, să tragă de lesă. Dar nu poate să controleze ce gândeşte sau ce face Saint-Bernardul. E limitat la a reacționa la ce face patrupedul - de pildă, să plătească pentru stricăciuni sau să-şi ceară scuze de la persoana pe care Saint-Bernardul a sărit şi a umplut-o cu bale. Iar câinele, la cât de mare e, poate oricând să scape din lesă și s-o rupă la fugă, ca să facă orice are el chef să facă.

    În analogia asta, omul e cortexul prefrontal, iar câinele e amigdala-sau sistemul emoțional, în general. Omul e mai inteligent 💡, desigur, dar asta nu înseamnă că el deține tot controlul. lar când câinele scapă din lesa? lar omul aleargă după el dându-şi duhul, disperat să-l prindă și să-l oprească să mai facă prostii? Asta e anxietatea ."

    Pe cât de simplă pare, pe atât de complexă este această carte.

    O lectură pe care recomand a o desfășura cu evidențiatorul 🖍️ aproape, pentru a sublinia și a reține ulterior toate informațiile (multe) noi și foarte interesante, utile ❤️.

    Încă o senzație pe care mi-a dat-o această carte la final a fost aceea că are puterea de a te face sa devii mult mai empatic.
    De ce această impresie? Ei bine, la final ajungi să înțelegi "cum stau lucrurile de fapt".

    Și știu că atunci când vorbim de empatie, nu este necesar să înțelegem ceva pentru "a simți" și respecta omul de lângă, însă înțelegerea unor aspecte poate fi un pas important care ne duce mai aproape de a deveni empatici și apoi plini de compasiune.

    Pe lângă acest aspect, cartea te poate ajuta, cred eu, să scapi de niște prejudecăți, chiar și destul de adânc înrădăcinate (dacă există).

    Iar dacă nu există, good for you! 👏🏼

    P.S. Îți mulțumesc Alex, pentru cartea făcută cadou, chiar la câteva luni de la tipărire! 🤍

    Pe mine, o carte primită-n dar, mă face să mă bucur de mai multe ori.
    O dată pentru că am primit-o, de o mulțime de ori când o citesc și tot de-atâtea ori când îmi amintesc de tot ce-am învățat prin intermediul ei.

  2. "Psihologia prostiei" - Jean-Francois Marmion

    "Psihologia prostiei" - Jean-Francois Marmion

    Când m-am gândit la cea de-a doua carte, am fost între "De ce țipăm? Arta dezacordului productiv" de Buster Benson și "Psihologia prostiei" pe care am și ales-o în cele din urmă.

    Cu toate acestea, recomand să aruncați un ochi și asupra cărții lui Benson, pentru că este o lectură la fel de interesantă și "elucidantă", din care puteți învăța și înțelege multe.

    Acum, revenind la "Psihologia prostiei" pot spune că este o carte care tratează cu atenție comportamentele umane și influența prostiei asupra acestora.
    Mai mulți filosofi, scriitori, psihologi și sociologi răspund diferitelor întrebări într-o manieră dezinvoltă care stârnește interesul și care te face să exclami: "Ha, nici că s-ar fi putut explica într-un mod mai bun!" .

    Întreaga carte este plină de explicații: ce este prostia, de câte tipuri poate fi prostia (din păcate, dar și din fericire 🤔 nu este de un singur fel) , cum influențează biasurile cognitive felul în care gândim și acționăm ș.a.m.d.

    Trebuie să recunosc că partea mea preferată a fost cea cu tipologia proștilor 😅. Avem bădărani, idioți, dobitoci, iar lista continuă undeva până pe la vreo 10 tipologii, fiecare în parte având caracteristici specifice.

    A doua cea mai faina chestie tratată a fost cea despre biasurile cognitive, dar despre asta, altădată, căci știu că dacă încep, voi avea prea multe de spus să pot termina în doar câteva rânduri.

    Cartea se deschide cu un avertisment mare, scris cu roșu: "Voi, cei ce intrați aici, lăsați orice speranță! ❗

    <<Bunul-simț este cel mai bine împărțit lucru din lume>>, scria Descartes. Dar prostia? Despre ea ce putem spune? Că se prelinge sau picură, că dă năvală sau zdruncină... prostia se află peste tot. Fără frontiere și fără limite. Când clipocit uşor, aproape suportabil, când mocirlă stătută scârboasă, când cutremur, rafală, tsunami care înghite lacom totul în calea lui spărgând, aneantizând și murdărind, prostia împroașcă pe toată lumea cu noroi. Mai rău, se şopteşte că noi toţi am fi sursa ei. Inclusiv eu. Ceea ce mă face să nu mă simt prea bine."

    O carte care, zău, te va face să te îndoiești tare mult de tot și toate, un pic poate și de tine, dar hei, uite ce evidențiază autorul cu ajutorul lui Aristotel și Serge Cicotti: "Idiotul afirmă... savantul se îndoiește... înțeleptul reflectează."

    "Îndoiala înnebunește, certitudinea prostește", spune autorul. Aș spune că e un lucru sigur acesta, dar ce se spune despre certitudine?

    În orice caz, concluzia e simplă: să te îndoiești de ceea ce știi, te poate ajuta să afli mult mai multe.

    Cred că îndoiala e cheia dezvoltării. Cum să înveți lucruri noi, dacă trăiești constant cu impresia că deja știi?

    "Psihologia prostiei" este cartea care va trezi multe în tine, plăcute și neplăcute, dar la final vei fi mai câștigat decât evitând adevăruri supărătoare sau trăind în propria bulă 🤍.

  3. "Pacienta tăcută" - Alex Michaelides

    "Pacienta tăcută" - Alex Michaelides

    La fel ca în cazul celei de-a doua recomandări, și aici am fost un pic nehotărâtă, mai exact dacă să aleg "Enigma camerei 622" a lui Joël Dicker sau "Pacienta tăcută".

    În cele din urmă, știi ce am ales, dar e de menționat faptul că nu ar trebui ignorată nici cartea lui Dicker. Așadar, dacă te hotărăști să citești "Enigma camerei 622"  înarmează-te cu multă răbdare, fii deschis să cunoști și să înțelegi personaje complexe, cu o viață la fel de complexă și fii pregătit de cele mai mindfucking plot twists în cele 618 pagini.

    În ceea ce privește "Pacienta tăcută" îmi vine să spun atâtea și totodată doar: "E wow, trebuie să o citești!".

    Voi explica pe scurt cam care e ideea cărții:

    Alicia Berenson, o pictoriță faimoasă își ucide cu 5 împușcături în față soțul pe care îl iubea atât de mult, un fotograf de modă cunoscut, astfel că pentru toată lumea întâmplarea devine un mister.
    Instanța hotărăște să fie trimisă într-un spital de psihiatrie din cauza întâmplării și a faptului că din acel moment, tânăra nu mai scoate niciun cuvânt, nici măcar în încercarea de a se apăra.
    Aici apare Theo Faber, un psihoterapeut care își dorește nespus de mult să rezolve misterul și să o ajute pe Alicia.

    În cuprinsul cărții vedem cum se creează o paralelă între viața Aliciei și viața lui Theo, descoperind astfel o mulțime de lucruri incredibile despre aceștia.

    Ceea ce m-a făcut să iubesc această carte: explicațiile pshilogice on point ale autorului cu privire la anumite situații sau cu privire la viața în sine a personajelor. Ori chiar inserția de citate cunoscute ale lui Sigmund Freud sau Jean-Paul Sartre.
    Preferatul meu: "Emoţiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii şi revin mai târziu, în feluri mai urâte." S. Freud

    Îmi dau seama, de fapt, că acesta a și fost un citat definitoriu, un fel de indiciu care explică sau prevestește cursul întâmplărilor.

    Cartea este de-a dreptul fascinantă datorită faptului că se axează pe universul interior al personajelor profund marcate (traumatizate) de trecutul înfiorător trăit. Personajele principale sunt construite și descrise prin prisma evenimentelor neplăcute trăite care le urmăresc până în viața de adult.

    Ceea ce m-a mai atras a fost și felul în care autorul reușea să mă aducă atât de aproape de a crede un lucru, care nu foarte târziu se dovedea a nu fi ceea ce părea.
    Și în cazul acestei cărți sunt câteva întorsături de situație, în final reușind chiar să uimească prin adevărul neașteptat.

    Sunt curioasă dacă îți vei da seama mai repede decât am reușit eu (iar mie nu mi-a ieșit atât de bine de data aceasta) despre "cum stă treaba" în toată povestea.

    Poți să o iei ca pe o provocare, deci dacă te hotărăști să o citești, fii atent la detalii.

    Lectură plăcută! 👀 📖

    P.S. Mi s-a părut tare interesant cum am ajuns la această carte. Sau mai bine spus, cum a ajuns ea la mine.
    Postând pe IG în story fragmente din "Enigma camerei 622", o fată tare drăguță, Alexandra, mi-a recomandat "Pacienta tăcută" aflând că ador misterul. 🤯 Și uite-mă aici, vorbind despre una din cărțile mele preferate de care am aflat și m-am putut bucura datorită ei.
    Urmează cât de curând "Acolo unde cântă racii", tot la recomandarea ei.
    Mulțumesc, Ale! 🤍

Despre traume și manifestările acestora

Acum câțiva ani îmi tot puneam următoarea întrebare:

"Cum este posibil ca două persoane care au trecut prin evenimente traumatice asemănătoare, să nu resimtă amândouă efectele neplăcute?" ❔

A fost o întrebare care m-a pus mult timp pe gânduri, până când într-un final... am înțeles.

Cum nu era vorba de evenimente neplăcute de o intensitate ușoară (cu mențiunea că stabilirea intensității unui eveniment depinde într-o oarecare măsură și de persoana care îl trăiește și nu doar de eveniment în sine), ci despre abuzuri fizice 🤕, verbale 🤬 și emoționale 🚩 (permanente înjosiri, învinuiri și nerespectare constantă a granițelor/ limitelor personale și a nevoilor), nu am putut să accept faptul că toate acestea ar fi putut să nu fi lăsat deloc urme în ceea ce o privește pe una din cele două persoane.

Ambele erau persoane care nu beneficiaseră de vreun tratament 🆘 specializat ulterior, deci cum era posibil ca una din aceste persoane să nu fie deloc impactată?

Ceva mai târziu mi-am dat seama. Și tot atunci mi-am dat seama de cum să-mi dau de-acum înainte seama.

Totul stătea în răspunsurile și reacțiile sale în anumite momente. Părea că aceasta din urmă este o persoană puternică, foarte de sigură pe sine, mereu de neclintit 🏋️‍♀️. Comportamentul acestui om asta sugera. Dar când acest comportament era singurul care se manifesta, fără nicio adaptare, în aproape orice fel de situație, după un timp am ajuns să înțeleg că acesta e felul în care reacționează corpul lui la traumele trăite.

Dacă prima persoană era cea care dezvoltase o tulburare anxioasă, cu episoade depresive 🙁 în care se temea de orice, se critica pentru orice, lua totul personal (mai ales atunci când era vorba de lucruri negative), nu se credea în capabilă de nimic, ei bine, cea de-a doua dezvoltase o tulburare narcisică evidențiată prin comportamente care sugerau că totul era centrat pe sine ✊🏼, în care toate părerile sale se transformau ușor în convingeri greu de clătinat și orice urmă de vulnerabilitate era bine ascunsă, fiind văzută ca pe un aspect negativ.

Tot în acel timp am crezut că prima persoană este cea care suferă, cea care duce piatra cea mai grea 🪨, când în realitate ambii erau la fel de chinuiți, diferind doar modul de manifestare al acestei suferințe.

Primul se chinuia să scufunde întreaga suferință, să n-o mai lase să iasă atât de "zgomotos" 📢 la exterior, în timp ce celălalt nu știa cum să o mai reprime, să nu cumva să-i scape vreodată vreo urmă de durere, să nu cumva să pară vulnerabil, uman, ușor de atins și totodată la fel de ușor de rănit, așa cum fusese obișnuit de-o viață că va fi...

Ce vreau să spun este că suferința emoțională 🧠🫀 se poate vedea ușor în ochii, pe chipul sau corpul unui om.

Ceea ce vreau să înțelegeți cu adevărat este că dacă nu se vede, nu înseamnă că nu există.
Ba mai mult, atunci când nu se vede după cum am fost obișnuiți că s-ar putea vedea(manifesta), poate fi vorba de o durere la fel de intensă sau chiar mai intensă, la fel ca în cazul unui om la care se înțelege clar că suferința 😞 îl acaparează.

Ceea ce nu se vede, în acest caz, nu sugerează faptul că nu există, ci doar că 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒂𝒔𝒄𝒖𝒏𝒔 𝒐𝒄𝒉𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒔𝒖𝒑𝒆𝒓𝒇𝒊𝒄𝒊𝒂𝒍𝒊 𝒂𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓.

Învață să privești dincolo de ceea ce trăiești tu personal, ceea ce au trăit apropiații tăi 👨‍👩‍👦‍👦, ori cunoștințele și încearcă să nu mai generalizezi pornind de la astfel de cazuri.

Lumea este mult mai mare și mai diferită decât ceea ce trăiești în bula ta (oricât de mare ar părea să fie ea🎈) .

Fie că ne place sau nu, ar trebui să conștientizăm, să ne dăm seama de bula în care trăim și să înțelegem că dincolo de ea se afla o lume cu totul nouă, care abia așteaptă să fie explorată.

Și tot în ea se află oameni diferiți care așteaptă să fie de asemenea înțeleși.
Oameni care suferă la fel de mult precum cei care își împărtășesc durerea și care au nevoie de aceeași atenție în ceea ce privește ajutorul pentru a se face bine.

Suntem diferiți și avem nevoi diferite, ceea ce înseamnă că același lucru nu va reuși în veci să ne satisfacă pe toți în egală măsură ⚖️.

Așadar, cum ar putea aceeași abordare (fie ea chiar benefică) să conducă la rezultate asemănătoare în cazul unor procese distincte?

Totodată, cum am putea cu o gândire bazată pe prejudecăți să pătrundem în profunzimea fiecărui om?

Gabor Maté (medic 🩺🧑‍⚕️și autor ✒️ maghiar-canadian, cu experiență în practica de familie și interes special în ceea ce privește dezvoltarea copilului și trauma) vorbește despre o lecție importantă a teoriei relativității: poziția unui observator va influența fenomenul observat și va afecta rezultatele observației.

În concluzie, îndemnul meu este următorul: haideți să privim cu ceva mai puține convingeri și idei preconcepute și cu mai multă empatie ori compasiune, oamenii care se manifestă diferit de noi.

În definitiv, tot ceea ce ne dorim ca ființe sociale este să fim înțeleși și acceptați în toată complexitatea și bogăția diversității noastre 🤍.

Refugiu

Și când nu mai poți
mai poți puțin.
Dar când ai epuizat și ultimul puțin,
iar ochii-s trași în jos
de greul ce-a rămas
mai faci un pas
și-ncă un pas
te uiți la ceas
și te întrebi doar ce ți-a mai rămas.
Simți că-i prea mult
din ce n-ar trebui
și prea puțin
din ce ai avea nevoie să îți fie,
totuși, vie-i dorința de-a te vindeca,
dar tot mai tare-ți strigă liniștea, tare te-ar vrea
într-o îmbrățișare simbiotică
doar tu
cu ea...

🖋️ A mea.

Atâtea gânduri și-o agendă. —

Sau despre cum o copertă verde m-a făcut să simt atât de multe 🌿.

Am în dreapta mea agenda a cărei coperte simt că mă conectează cu natura.

Frunzele în diferite nuanțe de verde de pe copertă sunt desenate atât de atent de parcă ar fi vorba despre un buchet special numai bun de oferit cuiva drag.
Acelei persoane căreia o simplă frunză i s-ar părea la fel de interesantă precum o orhidee.

Un om simplu, dar profund, căci da, cred că poți atinge profunzimea și în simplitate.

Trebuie să fii condus de puțină nebunie și suficient de multă dorință să te poți scălda în ape adânci.
Simplu, dar profund.

Îmi place cum sună.

De ce? Simplu: iubesc contrastele.
Mai ales atunci când simt că se întrepătrund frumos,
într-o simbioză perfectă.

În dreapta am agenda cu frunze. Și am ales-o special să simt că am natura aproape, chiar și arunci când nu o am. În față, de data asta sunt norocoasă, am grădina.

Nu e gradina mea, dar verdele din ea simt că îmi aparține.
Iubesc verdele. Mă face să mă simt liberă, plină de viață.

Verdele este cel care mă conectează cu natura. Totu-i frumos în verde. Cred că și unghiile mele-ar fi (chiar mă gândesc să le fac curând astfel).

În colțul din dreapta sus al agendei scrie mare: "2022".
Să fie acesta un an "verde"?

A fost și încă mai are timp să înverzească.
Și sufletul meu odată cu el.

Ador agenda mea 🌿.

12.04.2022

OH HEY, FOR BEST VIEWING, YOU'LL NEED TO TURN YOUR PHONE